Servicii psihologie - fizic in Constanta, sau online
2 aprilie 2026 Servicii Constanţa 9 vizualizăriLocalitate: Constanţa
Preț: 250 lei Negociabil
Eu sunt Diana, specialist în sănătate mentală - psiholog clinician și psihoterapeut sau, după cum îmi place să mă definesc, cu o notă de umor și sensibilitate, un alchimist blând al poveștilor de viață.
Terapia relațională ne învață că ne naștem dintr-o relație – cea a părinților noștri, suntem răniți în relațiile cu ceilalți și, tot într-o relație, găsim calea spre vindecare, atunci când suntem văzuți și auziți de o altă persoană.
Fiecare om poartă o poveste. Rareori complet lină, uneori frântă, alteori încurcată, poate insuficient rostită ori vazută, dar întotdeauna valoroasă. O poveste care merită să fie ascultată, înțeleasă și onorată.
Am convingerea că atât calitatea relațiilor pe care le construim cu ceilalți, cât și felul în care ajungem să conștientizăm tiparele, adâncimile și nuanțele propriei experiențe de viață sunt două dintre cele mai puternice resurse pentru o viață bună. Uneori însă, este greu să găsim singuri busola, iar atunci avem nevoie să fim însoțiți.
Mecanisme inconștiente de apărare
Suntem construiți să stocăm evenimente, nu să le ștergem. Creierul nostru se formează pe baza experiențelor timpurii, devenind astfel o temelie adesea fragilă pentru călătoria noastră prin maturitate. Tot ceea ce trăim lasă în noi urme, într-un fel sau altul.
Psihoterapie individuala | Psihoterapie de cuplu | Consiliere psihologica | Evaluare psihologica
Cu drag,
Diana Popescu